Teama la dentist este unul dintre factorii principali care ne determina sa amanăm vizita la cabinet atunci cand sesizam o problema dentara minora. Fie ca recunoastem, fie ca nu, cu totii am avut sau avem acest sentiment de frica atunci cand vine vorba de vizita la cabinetul stomatologic, fara sa realizam ca aceasta amanare nu face decat sa ne înrautateasca situatia.

 

Daca ne uitam cu atentie, vom observa ca aceasta “frica de dentist” este de fapt una alcatuita din mai multe componente. De cele mai multe ori NU are nici o legatura cu medicul dentist sau cu stomatologia în sine.

In peste 90% din cazuri, frica de dentist inseamna de fapt frica de a pierde controlul, frica de ace, frica de a avea un corp strain în trupul tau, frica de lumini puternice, frica de sunete, frica de necunoscut, etc. De multe ori asociem sunetul sau mirosul de dentist cu ideea de frica şi aceasta poate genera starea de anxietate sau chiar de panică.

Mintea, respiraţia şi senzaţia sunt conectate. Daca acţionezi asupra uneia dintre ele, automat le influenţezi şi pe celelalte. Anxietatea apare atunci cand mintea noastra creaza scenarii pe care le ia de bune!

Atunci cand suntem stresaţi sau anxiosi, respiram superficial si simtim mereu ca ramanem fara aer, gura se usuca şi suntem parca blocati în acea imagine/idee negativa pe care o avem în cap. Pentru a evita şi elimna acest lucru,  ar fi bine sa cream chiar noi premizele care blocheaza aceasta reactie în lant.

Daca respiram profund, relaxat, (chiar daca va trebui să ne fortam sa facem asta – sa respiram ca şi cum am împinge aerul pana în partea inferioara a pantecului), daca  ne gandim constant sa creem saliva abundent în gura si, în acelasi timp ne dam de lucru mental (spre exemplu facem adunari sau scaderi sau ne imaginam un loc unde ne simtim complet în siguranta si relaxati) atunci stomatologul  va incepe sa lucreze in conditii mult mai bune pentru amandoi.

Iată alte sfaturi care ajuta la relaxare si fac sedinta de tratament mai placuta:

  • Teama este o reacție normala, iar teama de dentist este foarte frecventa. Sa recunoastem – a merge la dentist nu este tocmai distractiv!

De multe ori o experienta neplacuta din copilarie are efecte de durata la varsta adulta. Uneori, oamenii „moștenesc” temerile de la părinti, ale caror experiente cu medicii stomatologi au fost traumatizante.

Dar trebuie să fim constienti ca astazi, medicii stomatologi sunt mai bine pregatiti si dispun de instrumente si tehnici pentru a minimiza disconfortul.

  • Intotdeauna am fost de parere ca o buna comunicare si o relatie bazata pe incredere si intelegere este cheia unui tratament de succes în medicina dentara. Un dentist „bun” pentru tine este acela care întelege ca esti nelinistit si va lucra mai atent, cu pauze, ceea ce va crește confortul.

Discutati cu persoanele pe care le cunoasteti despre stomatologii lor pentru a gasi unul care-ti este pe plac.

Programeaza-ti o vizită la cabinet pentru un control si o discutie cu dentistul, fara a face nici o lucrare dentara. Acest lucru iti va oferi o oportunitate de a-l evalua si daca iti place, vizitele la cabinet vor fi mult mai placute.

  • Un alt sfat este acela de a nu-ti face totul dintr-o data. Chiar daca aparent este mai suportabil, de fapt iti va sustine teama. Pentru a reusi sa treci cu succes peste această frica este bine sa începi usor, printr-un periaj profesional, un detartraj si usor usor sa te obisnuiesti cu atmosfera pentru a putea rezolva si probleme mai mari.
  • Atunci cand te afli pe scaunul stomatologic poti sa strangi pumnii, chiar inainte de inceperea tratamentului: cand strangi pumnii, esti in asteptarea durerii, mușchii se incordeaza si te pregatesti pentru o manevra dureroasa. O sa fi surprins de faptul ca tratamentul nu este la fel de rau cum ți-au povestit prietenii tai!
  • Daca ai niste cantece preferate, incearca sa le fredonezi în minte în timpul tratamentului pentru a nu te mai gandi la durere sau la zgomotul turbinei.
  • Iata si alte metode care sa-ti distraga atentia de la durere:

 – Strange in mană o minge anti-stres cand esti pe scaunul stomatologic, asta cu singuranta te va relaxa!

 Ia cu tine un prieten sau un membru al familiei. Asigura-te ca acestei persoane nu ii este teama de stomatolog pentru ca acest lucru nu te va ajuta;

– Asculta muzica relaxanta, sau melodiile tale preferate la casti înainte de a intra in cabinet;

– Planifica-ti o iesire în oras, o activitate distractiva dupa tratament, ca rasplata pentru ca ți-ai depasit teama de stomatolog.

  • O conversatie scurta cu medicul, inainte de a incepe operatiunea, este benefica si linistitoare. Pentru a va cunoaste mai bine reciproc faceti schimb de informatii unul despre celalalt si povestiti intamplari din viata voastra. Prin aceste discutii, veti avea incredere unul in celalalt ceea ce te asigura ca esti in maini sigure.
  • Nu te uita la instrumentele pe care medicul dentist le utilizeaza. Bineinteles ca trebuie sa te asiguri ca instrumentele pe care le foloseste sunt sterile. Vazand setul de instrumente inainte de a începe procedura nu este o idee prea buna, daca iti este teama de stomatolog. Atunci cand anumite instrumente te sperie, mai bine închide ochii cand se apropie cu ele de tine si o sa treaca mai repede timpul iar tu o sa fi mai relaxat.

Cu siguranta, daca veti folosi aceste instrumente, veti avea o experienta  mult mai placuta “la dentist”.

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul comdent.ro, puteti da Like paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter. 

Spor la aplicat si ne vom intalni cu ocazia urmatorului articol sau pe pagina de facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

E mai bine sa previi decat sa tratezi!
Aboneaza-te la newsletter si descarca e-bookul gratuit: Zambeste pentru succes